Bilet de ieşire

Festivalul „Om Bolnav”

Adevărul / 28 august 2008

Mâine începe festivalul de muzică „Om Bolnav”, în Peştera Bolii din judeţul Hunedoara Caricaturistul Ion Barbu organizează, între 29 şi 31 august, o manifestare internaţională prin Mâine începe festivalul de muzică „Om Bolnav”, în Peştera Bolii din judeţul Hunedoara Caricaturistul Ion Barbu organizează, între 29 şi 31 august, o manifestare internaţională prin care urmăreşte popularizarea zonei Văii Jiului, dar şi „culturalizarea” ei. „Sick Man Festival”, un eveniment dedicat Danei Deac, este susţinut financiar de către municipalitatea Petroşani şi organizat de caricaturistul Ion Barbu, „fiu” al Văii Jiului. Unul dintre motivele pentru care nume importante ale muzicii folk au acceptat să vină şi să concerteze, chiar şi gratis, a fost posibilitatea de a cânta în Peştera Bolii, la lumina candelei. Organizatorii „Om Bolnav”, S.C. Industriile Caricaturii Ion Barbu S.R.L, Asociaţia Petro-Aqua Petroşani şi Societatea Culturală Condiţia Română, au fost ajutaţi financiar de către edilii locali pentru a aduce la evenimentul de excepţie din Valea Jiului nume importante ale muzicii folk. România, o ţară bolnavă „Există voci care spun că România este o ţară bolnavă. Nu punem la îndoială veridicitatea acestor opinii, ci, la fel ca sloganul unui candidat politic, înţelegem să combatem această presupusă stare prin <> Drept pentru care am propus proiectul intitulat Sick Man Festival. Ştim că denumirea locului are o altă semnificaţie decât cea pe care dorim a i-o da noi, dar, ca orice strategie de marketing, înţelegem să exploatăm chiar pistele false. Mai înţelegem să promovăm cu această ocazie imaginea oraşului Petroşani, atât prin splendoarea peisajului, cât şi prin manifestări excepţionale care să-l pună în valoare”, spune primarul localităţii, Tiberiu Iacob. Nonconformism, umor şi ironie Cum caricaturistul originar din Valea Jiului este cunoscut pentru nonconformismul său, nici festivalul din Peştera Bolii nu putea fi unul obişnuit. Astfel, printre spectacole, a prevăzut şi alte „manifestări”, unele chiar electorale. Bineînţeles, cu o mare doză de umor şi pe alocuri ironice, numai bune de a descreţi frunţile celor care vor participa la eveniment. Dintre acestea, amintim doar „Primele Alegerile Libere din Comuna Primitivă”, la care va participa „o mână de candidaţi”, adică artiştii invitaţi la festival. „Fiecare va avea parte de o campanie electorală. Campania le-o fac eu”, spune, râzând, Ion Barbu. Totodată, va fi ales şi Consiliul Local al Comunei Primitive, iar caracterizarea acestuia are o mare doză de umor şi sună aşa: „Un consiliu local este un grup de oameni care nu pot face nimic individual şi care decid împreună că nu e nimic de făcut”. Nu va lipsi din program nici acţiunea „amprentarea lui Elvis Romano, cetăţean universal” şi „a tuturor artiştilor”. Trei zile de muzică bună Festivalul propune timp de trei zile o reţetă de tratament cu medicamentele: Elvis Romano & Nightlosers, Alexandrina, Fără Zahăr, DJ Vasile & Taraful de la Mârşa, Einuiea Casei Usher şi Ţapinarii. Li se vor alătura Mambo Siria, Unsharp Mask, Ilie Stepan & Horia Crişovan & „Dixie” Krauser, X Plod, Ion Zubaşcu, „Spitalul amorului” – Maria Răducanu & Pure music, dar şi mulţi alţi „grei” ai muzicii folk.
Un Consiliu Local este un grup de oameni care nu pot face nimic individual şi care decid împreună că nu e nimic de făcut.” (Din prezentarea Consiliului Local al Comunei Primitive)

Om Bolnav in Pestera Bolii

Roxana Ioana Ancuta / Jurnalul Naţional 28.08.2008
LA PETROŞANI  ●  Un fel de festival-aspirină al societăţii  
Festivalul „Om Bolnav”, organizat de caricaturistul Ion Barbu, va deschide „uşa” Peşterii Bolii  (căci acolo va avea loc) la 29 august şi o va închide la 31 august. Este o manifestare  culturală internaţională dedicată Danei Deac.

Sick Man Festival în Valea Jiului. Prima ediţie a unui festival care se vrea a atrage atenţia asupra bolii în care se scufundă societatea românească, dar care, totodată, celebrează tăria de caracter şi voinţa celor care înving boala. „Asistăm tot mai des la dizertaţii şi lamentaţii cum că România este o ţară bolnavă, dar nu facem nimic. Nici un piramidon, o aspirină, onitroglicerină ori stricnină. Nimic din toate astea nu-i oferim”, spune Ion Barbu, organizatorul acestui eveniment cultural. „Vom vedea ţara asta abandonată la colţ de stradă cu perfuzia atîrnată de gard şi cu ambulanţa fugind mîncînd asfaltul. Starea asta trebuia curmată odată!” Acesta a fost motivul pentru care Ion Barbu, caricaturist şi om de presă, în calitatea sa triplă de „manager, worker & union leader” a „Industriilor Caricaturii”, a înaintat Primăriei şi Consiliului Local Petroşani proiectul Festiva­lului Om Bolnav. „Festivalul îi este dedicat Danei Deac, pe a cărei prezenţă nu ştim dacă putem conta, dar sîntem siguri că muzica noastră îi va ajunge la urechi. Odată ajunsă acolo, pînă la deplina ei vindecare, ştim că mai este doar un pas.”

Peştera Bolii, locul în care va avea loc festivalul, este un monument al naturii situat la 6 km de Petroşani, la ieşirea din Petroşani pe DN 66 care face legătura între Valea Jiului şi Ţara HaŢegului. Arc peste timp, cum spune caricaturistul, festiva­lul reînnoadă tradiţiile anilor 20 din secolul trecut, perioadă cînd peştera era loc de muzică şi dans pentru locuitorii Petroşaniului. „În acelaşi timp, «omul bolnav» duce mai departe tradiţia «omului rău». Pentru cei care habar n-au, şi nu din vina lor, am organizat în «Petrilaterul» din curtea personală şase ediţii de festival «OM RĂU?» pentru oamenii de bine din Petrila. Autorităţile locale au înţeles să nu sprijine initiaţiva mea, pe conside­rentul că în Petrila trăiesc doar oameni buni. Cînd resursele mele umane şi materiale au ajuns la baza sacului, am organizat un Parastas literar & artistic al festivalului. Şi, ca orice îngropare care se respectă, am chemat să cînte în deschidere Prohodul, Fanfara din Vulcan.” Primele acorduri din Marşul Funebru au scos la fe­restre oamenii din blocul vecin care, printre oftaturi, mai slobozeau un „a murit domnu’ Barbu, săracu’!”. „Dar, revenind la peştera  noastră, ce pot să zic: Omul Rău a murit, Trăiască Omul Bolnav! O vorbă preistorică spune că «Peştera Bolii a fost descoperită de mai multe ori înaintea omului de Neanderthal, dar evenimentul a fost muşama­lizat de fiecare dată!». Vă invit la festival să dăm, acum, totul pe faţă.”

Din programul festivalului: picturi murale cu „Vînătoare de intelectuali”; amprentarea lui Elvis Romano şi a tuturor artiştilor pentru „The Walk of Shame”; alegeri libere în colegiul uninominal Peştera Bolii pentru postul de primar al Comunei primitive şi… mu­zica artiştilor Alexandrina Hristov & Friends, Nightlosers, Nucu Pandrea, Elvis Romano, Ion Zubaşcu, Fusion Music, Einuiea, Maria Răducanu & Pure Music, DJ Vasile & Taraful de la Mîrşa, Maxim Belciug & Alex Sturza, X-Plod, Marcela Chifu & Călin Lupu, Ilie Stepan & Horea Crişovan & Dietrich „Dixie” Krauser, Dinu Olăraşu, Ţapinarii, Fără Zahăr, Mambo Siria, Unsharp Mask şi Augustin Frăţilă.  Omul Bolnav în Peştera Bolii se vindecă!

„Om Bolnav” pe o scena cu perfuzii, langa pestera

Marius Mitrache / Evenimentul Zilei / 31august 2008
Ion Barbu si Nucu Pandrea au adus Omul Bolnav in Valea Jiului, la iesirea spre Deva, langa Pestera Bolii, dar nu in grota asa cum isi doreau ca sa nu sperie liliecii.
Scena „bolnavilor” a fost amenajata asa cum era firesc cu sticle cu perfuzii, dar cu „tarie” în loc de glucoza, iar Barbu si prietenii – artisti primeau întaritor în „Camera de garda” un fel de rulota, instalata langa gura pesterii.Dana Deac si previziunea unui spectacol „de tot rasu”Concertul, care trebuia sa se tina în pestera, nu a primit girul rangerilor, dar deschiderea a fost una de exceptie. Pe o vreme ca de Valea Jiului, cu burnita marunta, întrerupta de razele timide ale soarelui, Ion Barbu a citit mesajul Danei Deac de la TVR, careia i-a si fost dedicat festivalul, pentru simplul fapt ca si ea e captiva celor în halate albe. Realizatoarea TV a tinut sa spuna celor prezenti, printr-un mesaj pe care l-a scris de pe patul de spital din Viena, ca „simt ca Ion Barbu m-a vindecat”.

Dana Deac i-a urat lui Barbu sa-si faca manifestarea „de tot rasu”, iar artistul chiar a realizat ca prietena sa a anticipat ca-l va face asa, „cu artisti de categoria A, într-o pestera de categoria B, care ar trebui sa treaca în categoria C, pentru ca rangerii din Parcul National Gradistea Muncelului Cioclovina au considerat ca zgomotul spectacolului va stresa liliecii din pestera.

Vindecatori de suflete în halate albe

Toti cei care s-au aflat printre organizatori au purtat halate albe, ca sa sara în ajutor „Omului Bolnav”, iar în pestera a fost montat un pat de spital, cu noptiera si o targa pentru interventii. Sa îi vindece pe cei veniti sa îndure ploaia, Nucu „Nu cu mine, cu Iliescu”, a cantat din frunza si a spus bancuri, gustate si bisate de cei prezenti. „Cel mai greu e sa deschizi un festival de om bolnav dupa ce ai fost om rau, ai murit, ai avut si parastas iar acum, ai înviat dar esti bolnav”, spunea Nucu Pandrea, referindu-se la festivalul „Om rau” a lui Barbu care din lipsa de fonduri a fost „îngropat”.

Ion Zubascu le-a spus celor adunati „tâpuituri din Epoca de Piatra”, Andra Hangiuc a facut o demonstratie impresionanta de voce si chitara, alaturi de Fusion Music, copiii de la X-Plod au aratat ca scena poate exploda de glasul lor, iar Maria Raducanu si Pure Music au adus în scena „Spitalul amorului”. Sambata seara curajosii de pe scena „Omului Bolnav” au fost Marcela Chifu & Calin Lupu, Augustin Fratila, Mambo Siria, tapinarii, Ilie Stepan & Horia Crisovean & Dixie Krauser, Unsharp Mask, Maxim Belciug & Alex Sturzu, iar astazi, în ultima zi a festivalului sunt asteptate sa concerteze trupele Nightlosers, Fara Zahar si DJ Vasile& Taraful de la Marsa precum si Alexandrina, Elvis Romano sau Einuiea&Jean Epstein.

Cu un an înainte, Pestera Bolii era necunoscuta în Romania”

Omul Bolnav a scos si o revista, „Foaia de observatie” a organului festivalului în care Ion Barbu le-a vorbit celor ce au consultat-o despre pestera si scopul omului de Neanderthal, a carui regula în pestera era „Frige-i tu, ca sa nu te friga ei!”. Toti cei care au urcat pe scena au avut pagina lor în foaia de observatie, iar Barbu a vorbit si despre primul Colegiu Uninominal în Pestera Bolii, precum si despre alegerile ce vor avea loc duminica pentru postul de Primar al Comunei Primitive.

Cine a venit la pestera a primit carti postale sa trimita celor dragi, în stilul caracteristic a lui Barbu si, pentru ca tot vor fi alegeri, artistul le-a aratat celor prezenti definitia Consiliului local : „Un consiliu Local este un grup de oameni care nu pot face nimic individual si care decid împreuna ca nu e nimic de facut”.

Si chiar dupa prima zi de „Cantarea Cantarilor” concluziile au fost deja luate: „Cu un an înainte, Pestera Bolii era necunoscuta în Romania. Acum e necunoscuta în întreaga lume!”. Pentru ca tot a fost vorba de bolnavi si „cine nu e bolnav sa vina la noi sa-l vindecam”, cei care au avut pofta de adrenalina, au fost invitati sa coboare în rapel pe o franghie montata între scena si pestera, peste cursul apei care a sapat candva pestera.